sfaturi succes Hillary Clinton

Aceasta doamna de fier a Statelor Unite ale Americii , Hillary Clinton, este una dintre cele mai de succes si puternice femei din lume. Momentan, aceasta femeie realizata din toate punctele de vedere este de profesie avocat, secretar de stat sub administratia presedintelui american Barack Obama.

Insa, Hillary a fost si Prima Doamna a Statelor Unite intre 1993 si 2001, senator in Statele Unite, dar si candidata la functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii de-a lungul carierei sale.

Ca si femeie este foarte admirata, iubita, stimata si respectata de toata lumea, dar mai ales de femeile de pe tot mapamondul, femei ce o au drept idol si model de viata, dar si in cariera pe cea care a stiut cum sa treaca mereu peste scandaluri si dispute chiar si in cadrul vietii de familie tumultoase.

Aceasta femeie pe cinste poate da clasa tuturor femeilor din toata lumea si mai ales poate da sfaturi foarte bune si credibile referitoare la cariera si la modul in care se percepe viata. Relatiile sunt foarte importante in viata, relatiile bune cu predilectie. Aproape, fata in fata, este cel mai important sa fim de cineva cu care vrem sa comunicam si cu care vrem sa ne intelegem mai bine si sa discutam afaceri.

Atunci cand vine vorba despre sexisme, aceasta doamna tare ne recomanda sa nu raspundem cu furie si spontan la toate criticile si afronturile ce ne sunt aduse, pentru ca putem risca sa parem victime si foarte slabe in ochii celorlalti, creand exact opusul a ceea ce am vrea sa dam dovada.

Referitor la ceea ce ne dorim, la cariera noastra, Hillary ne recomanda sa facem mereu ce ne spune instinctul de moment, si daca vom crede in noi, vom reusi in cele din urma. Chiar daca vrem sa ne apucam de vreun lucru pe care ni l-am dorit toata viata si ni se pare ca este prea tarziu, acest lucru  nu este chiar asa si ar trebui sa ne urmam destineul, chiar si la varste mai inaintate.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *