Cu totii stim expresia ”banii nu cresc in copaci”. Din pacate foarte multi oameni si-au format anumite perceptii mai nesanatoase cu privire la cheltuirea banilor. Asadar, descopera cum iti mai poti salva bani din putinele economii pe care le ai, si ce metode trebuie sa folosesti ca sa poti sa-i inmultesti.
Iata care sunt greselile majore pe care oamenii le fac atunci cand vine vorba de bani:
Multi dintre noi credem ca facem adevarate economii daca cumparam produse de la reduceri. Defapt, ceea ce faci este doar sa te pacalesti ca economisesti ceva bani. In realitate, cumperi o multime de produse de care nu ai nevoie doar pentru ca ai vazut ca sunt la reducere. Daca iti doresti cu adevarat sa faci economii, fa-ti o lista cu ceea ce ai tu neaparat nevoie si mergi la cumparaturi cand incepe perioada reducerilor. Nu te lasa pacalit de ”pretul bun” pe care unele produse il au.
Oamenii au impresia ca fac mai multe cheltuieli daca platesc chiria la o casa, apartament sau la o masina. Realitatea insa nu este deloc asa. Platind chirie scapi de anumite griji, cum ar fi: impozite, taxe, asigurari etc. De exemplu, daca stai in chirie si se strica ceva in casa, cheltuiala ii revine proprietarului, pe cand daca tu esti singurul proprietar aceasta responsabilitate pica pe tine. In acest fel scoti multi mai multi bani din buzunar decat ai fi crezut.
De asemenea, toti credem ca pentru a face o investitie este nevoie de foarte multi bani. In realitate, nu trebuie sa avem cine stie ce conturi in banca sau portofelul foarte gros ca sa facem cateva miscari inteligente de afaceri. Pentru asta trebuie sa punem bani deoparte pentru datorii, fonduri de urgenta, economii si investitii. Strange lunar bani si pentru capitolul investitii apoi, cand te simti pregatit, cere sfatul unui broker.