Admirand ceea ce unii fac ne dorim pana la un punct sa putem face la fel, sa avem posibilitatea de a fi in locul lor. Este intr-o oarecare masura alegerea unui idol spre care sa ne indreptam si care pentru unii reprezinta o sursa de inspiratie. Cum ar fi sa fii stewardesa? Aparent cu o meserie de invidiat  nu acelasi lucru il poti spune cand vine vorba de riscuri si de program.

Partea buna este ca o stewardesa vede intreaga lume. Calatoreste in diferite tari si cu pauze intre zboruri mai ai si timp sa admiri locul in care ajungi. Nu este asta de invidiat? Insa luand acelasi exemplu este vorba de un program incarcat ce o va tine departe de casa. Nu este deloc o munca obisnuita de birou cand pur si simplu te intorci acasa ci revii cu picioarele pe pamant insa nu mereu acasa ci intre zboruri in alte tari.

Partea buna este ca totusi se plateste bine, asta si in functie de stagiul fiecareia, cu experienta in spate care sa isi spuna cuvantul si ea. Vorbind pe termen lung este aceeasi poveste insa asta si pentru ca se expune  unor riscuri mai mari. Insa partea proasta este ca o data cu riscul asumat este un job dorit insa de putine avut. Cerintele sunt mari si depinde si de companie, lasand la o parte frica de inaltime a mia parte din ecuatie este vorba de stapanire de sine, cu studiul intens in domeniu, cu limbi straine stapanite foarte bine.

Locuri putine si competitie mare, cele mai bune sunt alese insa si din randul celor mai frumoase, inaltimea conteaza, aspectul fizic, prezenta agreabila si de natura sa corelationeze cu publicul, cu orice tip de client nu  numai fiind serviabila insa rezolvand problemele ce pot sa apara.

Poate ca greu de ajuns in acest punct si asta face ca in momentul in care vezi o insotitoare de zbor, cu impecabila uniforma si cu un zambet placut sa te cucereasca inca de la bun inceput.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *